Amenajarea casei

#pereti #draperii #primavara #culori #perne #oranj #lenjerie de pat # design casa #pastel

Adu culorile primaverii in casa ta pe timp de iarna!

Melancolia de iarna ti-a cuprins intreaga locuinta? Nu este necesar sa o lasi sa isi faca de cap: iti poti imbunatati starea de spirit si crea o atmosfera placuta in interiorul casei cu ajutorul culorilor specifice primaverii.

Printre culorile cu care primavara este cel mai adesea asociata se numara verdele, rozul, galbenul, portocaliul si turcoazul, in tonuri pastelate. Acestea pot fi inserate cu usurinta in decorul casei, putand fi utilizate cu succes si la nivelul peretilor ori chiar si a pieselor de mobilier.

Joaca-te cu culorile primaverii in dormitor

Dormitorul este acea incapere a casei care se preteaza cel mai bine inserarii culorilor primaverii, in varianta lor pastelata. Vrei sa iti readuci dormitorul la viata in timpul iernii? Investeste in lenjerie de pat in tonuri calde de roz si in cuverturi asortate. Nu uita de pernutele decorative: poti crea un contrast placut optand pentru unele in nuante pastelate de verde.

Urmaresti o schimbare si mai evidenta? Atunci nu ezita sa zugravesti si peretii laterali ai dormitorului intr-un ton placut de verde.

Lumineaza sufrageria de iarna cu culorile primaverii

Luminozitatea scazuta ce insoteste zilele scurte si mohorate ale iernii poate fi contracarata alegand sa iti colorezi sufrageria in tonuri vesele, deschise de primavara. Spre exemplu, daca iti doresti ca zona in care iei masa alaturi de cei dragi sa se transforme intr-una cu aspect jucaus, mergi pe efectul produs de imbinarea unor elemente in tonuri pastelate de albastru (la nivelul peretilor) si verde (tapiseria scaunelor).

Pentru un plus de culoare, nu ezita sa adaugi pernute portocalii pe scaunele verzi si un buchet de flori orange.

Mizeaza pe efectul imprimeurilor de primavara

O alta varianta de a aduce veselia primaverii in interiorul casei tale este aceea de a folosi elemente cu imprimeuri specifice. Pe langa coloritul primavaratic, aceste imprimeuri inveselesc prin modelele florale delicate.

Iti doresti sa maximizezi efectul produs de imprimeurile de primavara? Nu iti ramane decat sa mizezi si pe culorile primaverii. Peretii verzi ai unei incaperi se vor asorta perfect cu un set de draperii cu imprimeu floral si pernute decorative si cuvertura asortate.




Sursa si foto: decoist.com

  •   2013-01-29
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui: Cum alegi data perfecta pentru nunta ta

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui: Ce influenta are echinoctiul de toamna asupra noastra

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui

Pune o intrebare