Amenajarea casei

#accesorii #organizare #spatiu #depozitare

Accesorii care elibereaza spatiu in casa

Pentru o casa ordonata si un spatiu cat mai mare, foloseste accesoriile inteligente, care nu incurca pe nimeni, dar care ofera un loc de depozitare . Astfel de accesorii costa putin si, folosite in locul potrivit, vor elibera spatiul si vor ordona lucrurile de care pana atunci te impiedicai la fiecare pas.


cosuri impletite


Cosurile de paie sunt unele dintre cele mai utile accesorii pentru organizare si depozitare. Chiar si cosurile mari, care ocupa spatiul unui intreg raft din dulap se dovedesc utile. Acest lucru se intampla deoarece cosurile tin lucrurile adunate, nepermitandu-le sa alunece si sa se amestece intre ele.

Sursa foto: organizingmadefun.blogspot.comPastreaza cosuletele de la cadourile cu produse de intretinere corporala sau achizitioneaza unele noi, pe masura rafturilor sau dulapurilor tale. Pentru maruntisuri, alege cosurile care dispun de pereti despartitori. Fa ordine in lucruri si aseaza-le in cosuri. Vei vedea ca in final iti va ramane in sertare sau pe rafturi mai mult spatiu de depozitare decat aveai inainte.


Dulapior de baie suspendat


In baie sunt unele dintre cele mai multe maruntisuri din casa: lame de ras, periute de dinti, dischete demachiante, farduri, deodorante, sampon, bureti etc. Cele care nu au loc pe rafturile metalice din coltul cazii pot sa fie depozitate intr-un dulapior suspendat chiar deasupra vasului WC. In felul acesta, dulapul nu sta in drum, dar se afla mereu in spatiul baii.

Pentru mobilierul de baie alege materiale rezistente la caldura si umezeala, special concepute pentru baie. Spre deosebire de masca de chiuveta, unde se depoziteaza mai mult recipientele mari pentru curatenie, dulapiorul suspendat este solutia ideala pentru a avea mereu la indemana accesoriile de baie, oricat ar fi de marunte.

 


Recipiente ceramice suspendate


Foloseste spatiul de pe perete fixand bare de sustinere pentru accesorii de depozitare. Unele dintre cele mai atractive sunt recipientele ceramice prinse cu carlige de aceste bare. Recipientele pot fi folosite cu succes intr-un spatiu precum camera pentru birou, bucataria etc.

Sursa foto: cleverful.blogspot.com

O astfel de metoda de depozitare permite eliberarea mesei, biroului, blatului de bucatarie, tinand lucrurile la indemana, ordonate in recipientele suspendate.
 

Coltare rotative
 

In cazul mobilierului adanc, partea din spate este foarte greu accesibila. Tocmai de aceea exista fie rafturi pliante, fie rafturi rotative, care permit cu o singura miscare sa aduci in fata raftul cel mai din spate.

In mobilierul de bucatarie, de exemplu, raftul rotativ functioneaza ca o invartitoare, folosind eficient spatiul unui colt. Totodata, raftul rotativ poate fi dotat cu margini care sa nu lase alimentele sa se deplaseze.


Saculeti de depozitare


O alta modalitate de a elibera spatiul este sa exploatezi zona verticala a peretilor sau usilor. Gasesti pe piata saculeti din materiale textile moderne, foarte atractive si rezistente, care pot fi suspendati pe usa de la baie. Foloseste un astfel de accesoriu pentru a depozita lucruri noi (rezerve de sapun etc) si prosoape curate.

Un astfel de accesoriu este potrivit pentru usile opace, cum sunt cele din lemn. Pentru usile cu sticla, unde se urmareste folosirea luminii naturale, saculetii textili pot fi suspendati de un cuier.

  •   2011-03-11
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Andra Rotaru

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion: Socul anafilactic la caine si pisica

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, sociolog Elena Carstea: Reguli de calatorie cu animalul de companie

Expertul Acasa.ro, Elena Carstea, sociolog

Pune o intrebare