Amenajarea casei

#mobilier #usa #fereastra #pat #masuta de cafea #noptiere #geamantan

3 piese de mobilier si accesorii vechi reutilizate in mod creativ

Mobilierul si accesoriile vechi, cu parfum retro, de care nu te lasa inima sa te desparti pot capata noi intrebuintari, oferind locuintei tale un plus de stil, de creativitate si originalitate. Indrazneste asadar sa transformi o usa veche, o fereastra si chiar un geamantan vintage in elemente decorative de efect!

1 Usa veche transformata in tablie de pat

Ai reamenajat recent casa veche a bunicilor sau chiar propria locuinta cu parfum retro si nu iti vine sa arunci vechile usi, frumos sculptate si vopsite? In acest caz, ai cel putin o solutie creativa la indemana: transforma usa veche in tablie de pat. Nu trebuie decat sa indepartezi clanta, broasca si balamalele usii, dupa care o poti atasa direct de pat sau lipi pe un perete, in fata caruia asezi patul in cauza.



2 Vechile ferestre transformate in masute si decoratiuni

Vrei sa scapi de ferestrele cu cadru din lemn si vopsea scorojita pentru a le inlocui cu unele termopan, moderne? Afla ca nu este necesar sa te descotorosesti complet de ele, in special daca vrei sa ii oferi locuintei tale un plus de inedit.

Te-ai fi gandit asadar ca o veche fereastra se poate transforma intr-o masuta de cafea? Pentru a incropi o masuta de cafea cu aspect unitar, asaza o fereastra veche pe doi paleti uzati.



O alta idee inspirata de refolosire a unei ferestre vechi - de aceasta data a unui geamlac - este transformarea ei in rama foto. O astfel de decoratiune se preteaza inserarii unor fotografii cu parfum vintage, alb-negru sau sepia.


3 Geamantanele vechi transformate in masute

Geamantanele vechi, rezistente, cu aspect sic si elegant si aplicatii din piele naturala nu merita abandonate, chiar daca in prezent preferi bagajele moderne. De altfel, vechile valize pot fi transformate cu usurinta in masute ori noptiere, in functie de dimensiunea si de numarul lor.

Doua valize vechi, identice, suprapuse pot lua locul unei noptiere clasice si ofera un aer retro dormitorului tau.





La fel de bine, poti atasa 4 picioruse din lemn un valize vechi si o poti transforma intr-o masuta de cafea originala.



Foto: bhg.com
 

  •   2013-02-14
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Alexandra Florea

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion: Pancreatita acuta la caine

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului